Inca ne zambim unul celuilalt, inca ne pasa. Stim sa spunem vorbe care alina. Le spunem, inca, din suflet. Inca punem intr-o singura privire tot sprijinul pe care-l putem (inca) oferi. Inca ascultam cantece prin suflet si nu prin urechi. Inca iubim animalele. Inca privim cerul, melancolic, macar o data-n zi. Asteptam, inca, sufletul pereche. Inca purtam in suflet pecetea sangerie a parintilor si a copilariei. Inca suntem oameni prin pori, prin gene, prin pasi, prin cerneala, prin brate si lacrimi sarate. Razbim prin rautate, ura, gunoi, invidie, disperare...Suntem frumosi...asa cum suntem,exact asa. Mi-s dragi durerile si lacrimile mele, frigul, suferinta mea...
Atat de putin inseamna atat de mult acum!
"Nu stii ca numa-n lacuri cu noroi in fund cresc nuferi?"
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu